Pensionari Pensie Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania - ANPR
Steagul Romaniei Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania ANPR Steagul Uniunii Europene
Prezentare Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania
Banner ANPR

COMUNICATE A.N.P.R. in anul 2020

Felicitare Sarbatoarea Craciunului si Anul Nou 2021

AVEM O ŢARĂ  (de Radu Gyr)

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.
.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.
.
Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
.
Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
.
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

COMUNICAT A.N.P.R.

     ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA a derulat în ziua de 10 decembrie 2020 la Sediul Central al A.N.P.R. din Splaiul Independenţei, nr. 2K, scara 1, etaj 4, sector 3, Bucureşti, o actiune la care s-au distribuit în limita stocului disponibil termometre laser digitale pentru membrii asociatiei noastre cu cotizatia achitată la zi.
     Realizarea acestui program nu ar fi fost posibilă fără sprijinul conducerii firmei SC MONDELES STAR SRLcăreia Consiliul Director al A.N.P.R., aduce mulţumiri în numele tuturor pensionarilor, vârstnicilor precum şi asistaţilor din centrele de asistenţă socială, a bătrânilor şi copiilor instituţionalizaţi, altor categorii defavorizate beneficiare.

Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020
Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020Program social termometre digitale ANPR decembrie 2020


ANPR

COMUNICAT A.N.P.R.

     Cu ocazia Sărbătorii de MOŞ NICOLAE, ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA a derulat în ziua de 4 decembrie 2020 la Sediul Central al A.N.P.R. din Splaiul Independenţei, nr. 2K, scara 1, etaj 4, sector 3, Bucureşti, unde s-au distribuit produse alimentare, vestimentaţie, măşti faciale de protecţie.
     Realizarea acestui program social nu ar fi fost posibilă fără sprijinul neprecupeţit al următorilor sponsori:
        
         ORKLA FOODS ROMANIA;
                 AVON COSMETICS ROMANIA;
                 WONDER FOODS;
     
Consiliul Director al A.N.P.R., aduce mulţumiri sponsorilor în numele tuturor pensionarilor, vârstnicilor precum şi asistaţilor din centrele de asistenţă socială, a bătrânilor şi copiilor instituţionalizaţi, altor categorii defavorizate beneficiare a pachetelor cu această ocazie.

Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020
Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020
Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020Pachete membrii ANPR Mos Nicolae 2020

ANPR

Ziua Romaniei 1 Decembrie 2020

APEL CĂTRE NAŢIUNE
420 ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE (1600)
102 DE ANI DE LA UNIREA CEA MARE (1918)

     La 1 decembrie 2020 se împlinesc 102 de ani de la Marea Unire Întregită cu Marea Adunare Naţională Română de la Alba Iulia - moment istoric în care s-a hotărât Unirea pentru totdeauna a Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Patria-Mamă, România. Atunci s-a reîntregit România Mare căci Bucovina şi Basarabia se alipiseră anterior la sânul Patriei!
     A fost un act de dreptate istorică pentru neamul românesc.
     Marea Unire din 1918 a fost, este şi va rămâne o sublimă pagină a istoriei neamului nostru; desăvârşirea unităţii statale româneşti nu a fost opera numai a unui partid politic, a unui guvern... EA este rodul direct al conştiinţei de neam păstrate de secole la rând în profida vitregiei vremurilor, apăsării celor trei imperii înconjurătoare, o concretizare a conştiinţei de unitate a neamului nostru.
Remarcabila dăruire a unor fruntaşi politici români, de diverse culori şi profesii, a fost nucleul care a coagulat dorinţele partidei naţionale puternic majoritară în toate provinciile istorice româneşti! Templul României Mari a fost clădit de Marile Adunări Populare Naţionale ale românilor din toate provinciile româneşti, apăsate de jugul ţarist rus şi cel austro-ungar din Basarabia, Bucovina, Transilvania.
La Alba Iulia au venit de-au semnat Actul Unirii 1228 delegaţi de drept, aleşii în adunările ce au avut loc în circumscripţiile electorale de atunci. Aceşti delegaţi, aceşti fii de seamă ai românilor transilvăneni, bucovineni, basarabeni au încununat, prin contribuţia lor, făurirea României Mari.
Avem - faţă de aceşti eroi ai destoiniciei şi credinţei neamului - datorii mari şi multiple; una singură avem a o îndeplini acum, în toamnă, iarnă şi până primăvara, nemurirea numelor lor în satele şi oraşele care i-au trimis să voteze Unirea cu Ţara, fie ei ţărani, meseraşi, intelectuali, soldaţi, ofiţeri, preoţi...

Ştefan DUMITRESCU
Preşedinte A.N.P.R
ANPR

Diploma multumire SC Wonder Foods Romania SRL

COMUNICAT

    ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA cu ocazia sărbătoririi la 01 Octombrie 2020 a „ZILEI INTERNAŢIONALE A VÂRSTEI A TREIA” a organizat un program social care s-a derulat în perioada 28.09 - 02.10.2020 la sediul A.N.P.R., între orele 11.00 - 14.00.
    Cu această ocazie s-au distribuit pachete membrilor A.N.P.R. la sediul central din str. Splaiul Independenţei, nr. 2K, sc.1, et. 4, sector 3, Bucureşti.
    Realizarea acestui program social nu ar fi posibilă fără aportul material oferit de sponsorii noştrii tradiţionali, WONDER FOODS şi ORKLA FOODS ROMÂNIA, cărora Consiliul Director al A.N.P.R. le mulţumeşte că au răspuns prompt apelului nostru pentru susţinerea şi realizarea acestora.
                                                                            Preşedinte A.N.P.R.
                                                                          Ştefan DUMITRESCU

Ziua Pensionarilor ANPR 2020Ziua Pensionarilor ANPR 2020Ziua Pensionarilor ANPR 2020
Ziua Pensionarilor ANPR 2020Ziua Pensionarilor ANPR 2020Ziua Pensionarilor ANPR 2020

ANPR

COMUNICAT ANPR

        Cu ocazia „ZILEI INTERNAŢIONALE A VÂRSTEI A TREIA” sărbătorită ca în fiecare an în ziua de 1 Octombrie, CONSILIUL DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI NAŢIONALE AStefan Dumitrescu presedinte ANPR PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA adresează tuturor pensionarilor, persoanelor de vârsta a treia, membrilor, simpatizanţilor şi susţinătorilor A.N.P.R. un gând curat, urări de sănătate, fericire şi îndeplinirea tuturor idealurilor şi aspiraţiilor, împreună cu tradiţionalul "LA MULŢI ANI!"
                                                                            Preşedinte A.N.P.R.
                                                                          Ştefan DUMITRESCU

ANPR

    Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România şi Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România - Condor a organizat în ziua de 23 august 2020 orele 13.00, la Sala de Conferinte A.N.P.R. din Splaiul Independenţei, nr. 2K, scara 1, etaj 4, sector 3, o conferinţă legată de rememorarea zilelor de:
    23 august 1939: - 81 DE ANI DE LA SEMNAREA PACTULUI RIBBENTROP - MOLOTOV şi
23 august 1944:
- 76 ANI DE LA ÎNTOARCEREA ARMELOR ÎMPOTRIVA GERMANIEI ŞI CAPITULAREA NECONDIŢIONATĂ ÎN FAŢA U.R.S.S.Pactul Ribentrop Molotov
    La Conferinţă au ţinut alocuţiuni asupra acestor teme personalităţi ale culturii şi literaturii româneşti care au trecut în revistă „Pactul Ribbentrop Molotov. Conţinut. Consecinţe”; „Situaţia de pe front. Contextul geo-militaro-politic în care a fost dată lovitura de stat de la 23 august 1944. Întoarcerea armelor. Capitularea necondiţionată”; „Consecinţele capitulării necondiţionate şi a ocupării României de către armatele U.R.S.S.”
    Dezbaterea a fost urmată de un moment literar-artistic realizat de binecunoscute personalităţi ale scenei şi artei româneşti.

    Ştefan DUMITRESCU                        Gheorghe MATEESCU
Preşedinte A.N.P.R.                      Preşedinte A.N.P.R. CONDOR

ANPR

23 AUGUST 1944 - O ZI CONTROVERSATĂ
ÎN ISTORIA ROMÂNIEI

    Lovitura de stat de la 23 august 1944 (denumită şi Actul de la 23 august 1944) a fost acţiunea prin care, la data de 23 august 1944, regele Mihai a decis demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României şi Conducătorul Statului, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei şi începerea tratativelor de armistiţiu şi de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
    Numit de regele Carol al II-lea prin decretul regal din 4 septembrie 1940 ca prim-ministru al României, Antonescu a fost demis după 4 ani de regele Mihai prin decret regal la 23 august 1944 şi arestat. Acest act a pus capăt puciului lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940 în urma căruia acesta s-a auto-intitulat „Conducător al Statului” şi şi-a atribuit puteri dictatoriale. Regimul Antonescu a instituit un regim de dictatură în România, s-a aliat puterilor Axei într-un război dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944 de semnare imediată a armistiţiului cu Uniunea Sovietică, trecerea ţării şi Armatei române de partea Aliaţilor şi încetarea războiului împotriva acestora.Regele si Maresalul
    În situaţia în care Armata Roşie invadase deja nord-estul României încă din luna martie 1944, deconectarea de puterile Axei şi semnarea imediată a armistiţiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă şi vitală. Actul de la 23 august 1944 a fost programat sub auspiciile regale de către o coaliţie formată din partidele democratice interbelice (liberal, ţărănist şi social-democrat şi partidul comunist, aliate în Blocul Naţional Democrat), cu colaborarea unor ofiţeri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea, Ion Negulescu ş.a.
    În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, România a ieşit din alianţa cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilateral a războiului împotriva Aliaţilor şi a declarat război Germaniei şi Ungariei. Acordul de Armistiţiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit şi URSS-ului, pe de o parte şi guvernul României, pe de altă parte, nu a fost însă semnat, la Moscova, decât pe 12 septembrie 1944, astfel că timp de trei săptămâni, România a fost încă socotită ca un inamic de către Aliaţi, deşi prin actul de la 23 august 1944 întorsese déjà armele contra puterilor Axei. În cadrul Acordului de Armistiţiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalităţile politice de guvernare a României precum şi plata de despăgubiri materiale URSS-ului în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri. Alte rezultate ale loviturii de stat de la 23 august 1944 au fost retrocedarea Transilvaniei de Nord României şi definitivarea cedării Cadrilaterului Bulgariei, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice şi accelerarea înaintării Aliaţilor către graniţele Germaniei, cu aportul armatei române, care a participat la operaţiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul ţării sale, precum şi la cele de pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei până la sfârşitul războiului.

ANPR

VOIEVODUL MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU 306 de ani de la moartea sa la 15 august 1714

    Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andrea Memno, a fost de fata in 15 august 1714, la scena executiei lui Constantin Brancoveanu Voda si a membrilor familiei sale ucisi din porunca sultanului Ahmed. In scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:
Martirul Constantin Brancoveanu    Duminica 15 august 1714 de dimineata, s-a taiat capul batranului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier. Iata cum s-a facut:
Inca de dimineata Sultanul Ahmed se puse intr-un caic imparatesc si veni la seraiul zis foisorul Jalikiacs pe canalul Marii Negre, in fata careia era o mica piata, unde au adus pe Brancoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu, i-au pus in genunchi unul langa altul la oarecare departare, un gade le-a scos caciulile din cap si Sultanul i-a mustrat facandu-i haini. Apoi le detera voie a face o scurta rugaciune.
Inainte de a se ridica securea asupra capului lor fura intrebati daca voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel inabusit de credinta al batranului Brancoveanu rasuna si zise inspaimantat de aceasta insulta:
     "Fiii mei! Iata, toate avutiile si tot ce am avut am pierdut; sa nu ne pierdem insa si sufletele! Stati tare si barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte. Priviti la Hristos Mantuitorul nostru cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit; credeti tare intru aceasta si nu va miscati nici va clatiti din credinta cea pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta."
    La aceste cuvinte Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gadele infiorator, ridica securea si capul marelui vistier Enache Vacarescu se rostogoli pe pamant. Moartea martirului Constantin Brancoveanu 15 august 1714Apoi se incepu cu uciderea copiilor. Cand gadele ridica securea la capul feciorului celui mai tanar al domnului, Beizadea Mateias, numai de 16 ani, acesta se ingrozi de spaima; sarmanul copilas, vazand atata sange de la fratii lui si de la Vacarescu, se ruga de Sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Insa parintele sau, Domnul, al carui cap cazu in urma, infrunta pe fiul sau si zise: "Mai bine sa mori in legea crestineasca, decat sa te faci pagan, lepadandu-te de Iisus Hristos pentru a trai cativa ani mai mult pe pamant!
    Copilasul asculta si ridicand capul, cu glas ingeresc zise gadelui: "Vreau sa mor crestin. Loveste!"
    In urma ucise si pe Brancoveanu.
    O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremura cand va scriu Excelenta. Ceea ce am vazut ... Ma intreb: putut-a fi de fata cineva sa nu fi plans, vazand capul nevinovatului Mateias tanar tinerel, rostogolindu-se pe jos, langa capul parintelui sau care se apropiase de-al copilului ... parea a-l imbratisa...
    Gadele stropit de sangele crestinesc, face un salut Sultanului Ahmed si se retrage. Sultanul insotit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridica sa plece. Vazandu-ma cu ochii inlacrimati spuse Sultanul ca regreta acum ceea ce a savarsit...

ANPR

    Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România, Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România - Condor şi Asociaţia „Reîntregirea Patriei” va organiza în ziua de 7 august 2020, o serie de evenimente omagiale legate de împlinirea a 419 ani de la moartea martirică a marelui Voievod şi Domn MIHAI VITEAZUL ÎNTREGITORUL.
Depunere coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul    Începând cu ora 9.00, la Sfânta Biserică Mihai Vodă, ctitoria vrednicului de pomenire domn, va avea loc slujba de pomenire a celui căzut la data de 9 august 1601 urmată apoi, de la ora 11.00, de depunerea unor coroane de flori la statuia Domnului Mihai Viteazul de la Universitate.
    La ora 13.00, la Sala de Conferinte A.N.P.R. din Splaiul Independenţei nr. 2K, scara 1, etaj 4, sector 3, va avea loc o masă rotundă cu tema „9 august 1601 - 419 ANI DE LA MOARTEA MARTIRICĂ A Actiune 417 ani de la moartea lui Mihai ViteazulDOMNULUI MIHAI VITEAZUL, DOMNUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI, AL ARDEALULUI ŞI A TOATĂ ŢARA MOLDOVEI” unde îşi vor expune punctul de vedere numeroase personalităţi cunoscute ale vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, membri ai asociaţiilor noastre, simpatizanţi, care au ţinut alocuţiuni asupra unor teme definitorii privitoare la viaţa şi domnia marelui voievod şi domn.

  Ştefan DUMITRESCU    Gheorghe MATEESCU        Ioan CONDOR
Preşedinte A.N.P.R.    Preşedinte A.N.P.R. Condor    
Preşedinte ARP

ANPR

Ziua Imnului Naţional al României

     În fiecare an la data de 29 iulie, este marcată Ziua Imnului Naţional al României, simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
     Pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituţii, un grup de tineri condus de Anton Pann, a cântat pentru prima dată imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, muzica imnului fiind atribuită lui Anton Pann.
     „Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României, prin Decretul-lege nr. 40 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 25 ianuarie 1990, această prevedere fiind menţionată şi în Constituţia României din 1991.
Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa trebuie să stea în picioare, bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradele să dea onorul conform regulamentelor militare.
     Ziua Imnului Naţional va fi marcată de autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

ANPR

20 iulie 2020 – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

     Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.Ziua Aviatiei Romane sarbatorita de ANPR 20 iulie 2017
Monumentul a fost survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobaţie aeriană Iacării Acrobaţi, precum şi aeronave civile din dotarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli.
     Pe timpul ceremoniei au evoluat aproximativ 15 aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 şi EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 şi o aeronavă Piper Seneca V aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, 2 aeronave BN-2A Islander şi o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparţinând Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli, o aeronavă Boeing 737 aparţinând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobaţie aeriană din România, 5 aeronave Extra 300 aparţinând Aeroclubului României.
Ceremonia a fost organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus.

ANPR

Ziua Tricolorului 26 iunie 2020

ANPR

Ziua Universala a Iei 2020


ANPR

Comemorare Mihai Eminescu 15 iunie 2020 ANPR

ANPR

Ziua Parasutistilor 2020 ANPR si ANPR Condor

ANPR

Petiţie

 Domnului  Klaus Werner Johannis - Preşedintele României
Domnului Ludovic Orban - Primul Ministru al României
Doamnei Violeta Alexandru - Ministrul Muncii

         În spiritul normelor obligatorii generate de pandemia prezentă, ce afectează cea mai mare parte a populaţiei României, merită să condamnăm  peste 5 milioane de pensionari la condiţii inumane de viaţă? Sechestraţi în locuinţe şi cu acordarea a două ore pe zi (apoi 4 ore) pentru a se aproviziona cu produse agroalimentare şi medicamente.  Este corect, e drept, e omeneşte? D-lor guvernanţi aţi acordat mai multe drepturi animalelor de companie decât pensionarilor cu vârsta de peste 65 de ani. Să ştiţi că pensionarii au suportat cu greu această viaţă plină de privaţiuni.
Domnilor politicieni şi guvernanţi, indiferent de rang şi funcţie aţi încălcat cu bună ştiinţă şi în mod grosolan DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, de la Art. 1 la Art.11.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA, protestează împotriva condiţiilor inumane de viaţă, impuse tuturor pensionarilor din Romania, în această perioadă de pandemie.
D-na Ministru Violeta Alexandru a instituit o stare de stres şi de depresie asupra persoanelor în vârsta, ba că le măreşte pensiile, ba că nu au bani la bugetul de stat. Dumneavoastră nu aveţi dreptul să vă jucaţi cu starea lor de sănătate şi viaţa lor. De aceea Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România, încă de la înfiinţare, are ca obiectiv permanent purtarea unui dialog cu instituţiile centrale ale statului care să adopte măsuri urgente pentru a asigura:
- respectarea drepturilor legale şi a demnităţii pensionarilor,
- creşterea calităţii vieţii şi a nivelului de trai,
- accesul pensionarilor la serviciile medicale şi îmbunătăţirea
sistemului de compensare şi acordarea medicamentelor,
- creşterea puterii de cumpărare a pensiilor şi indexarea
automată ca rată a inflaţiei, existenţa în permanenţă a unui raport optim
între pensii şi salarii.
Precizăm pentru toţi politicienii, aceşti pensionari pe care i-aţi obligat să stea în case un timp destul de îndelungat, sunt cei care au construit România de după război, au creat un imens patrimoniu economic, agricol, industrial, financiar, o salbă de staţiuni de odihnă şi tratament, de recuperare la munte şi la mare, cu sacrificii enorme. De ce azi bazele de odihnă şi tratament nu pot fi folosite de oameni care să se bucure de tratament şi recuperare. Nu vi se pare curios că dvs. aţi blocat obiectivele turistice, iar pe pensionari, îi ţineţi închişi  în case? Ne întrebăm şi vă întrebăm unde sunt normele de aplicare şi folosire a staţiunilor balneare? Oare nu credeţi că această situaţie putea fi gestionată cu înţelegere şi omeneşte? Oare ce au însemnat Ordonanţele Militare?, Condiţii civilizate de viaţă s-au ne-au obligat să credem că suntem în Venezuela sau Ciad, ţări unde de fapt bântuie sărăcia şi totalitarismul.
Noi cei de peste 65 de ani am plecat de la ideea că toţi incorpore trebuie să respectăm legile ţării, dar spre mirarea noastră în acest timp cât noi stăteam în case, politicienii şi guvernanţii noştri au încălcat cu bună ştiinţă Ordonanţele Militare pe care nouă ni le-a impus cu atâta străşnicie. De ce oare?
Noi am trecut prin stările gripale cu viruşi periculoşi, poate mult mai periculoşi decât acest Coronavirus.
Dlor politicieni şi guvernanţi vă întrebăm de ce oare nu sunteţi interesaţi să reporniţi industria, agricultura, comerţul, serviciile şi toată infrastructura de tratament, odihnă şi recuperare?
Dacă în alte state acestea funcţionează, la noi trebuie să mai treacă cel puţin 10 zile până când vor fi redeschise. La nivel mondial economia mondială nu mai funcţionează în mod obişnuit şi se caută prăbuşirea ei ori alte diversiuni.
Credeţi  că românii nu ştiu că sunteţi oameni dirijaţi din exterior şi nu ascultaţi de cererile şi nevoile neamului.
Toate aceste frustrări ale poporului şi în mod prioritar ale pensionarilor se vor decanta odată cu alegerile ce vor veni când sigur veţi da socoteală.
Noi dorim o viaţă normală pentru poporul român, iar pentru pensionari vă cerem să le daţi drepturile după o viaţă de muncă.
Nu uitaţi că aceşti oameni se află pe ultimul segment al vieţii. În final să nu uitaţi că istoria vă va judeca pentru viaţa de coşmar pe care ne-aţi rezervat-o.
Tuturor pensionarilor şi salariaţilor români vă dorim viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Încheind aceste rânduri într-o totală nelinişte pentru vieţile tuturor dacă vă regăsiţi în aceste rânduri subscrieţi pentru binele  tuturor românilor indiferent de etnie.

                  Vă rugăm, treziţi-vă!
Acordaţi-le seniorilor, stima, respectul şi preţuirea.

ANPR

                            COMUNICAT A.N.P.R.

GHIOCEI 1 MARTIE   Zilele de 1 Martie 2020 şi 8 Martie 2020 sunt un prilej fericit pentru CONSILIUL DIRECTOR NAŢIONAL AL ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA pentru a adresa tuturor doamnelor şi domnişoarelor din Capitală şi din ţară, cât şi membrelor, simpatizantelor şi susţinătoarelor A.N.P.R. un gând curat, urări de sănătate, fericire şi îndeplinirea tuturor idealurilor şi aspiraţiilor, împreună cu tradiţionalul: „LA MULTI ANI” !

Preşedinte A.N.P.R.
Ştefan DUMITRESCU

ANPR

Dragobetele - Ziua Indragostitilor la romani

ANPR

24 IANUARIE 1859 - 24 IANUARIE 2020 - 161 DE ANI DE LA
UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

    Un om poate avea mai multe iubite, mai mulţi amici şi mai multe reşedinţe, dar ţară natală are numai una. Ţara înseamnă, în primul rând rădăcină, iar Unirea Principatelor Romane la 24 ianuarie 1859rădăcina îţi conferă identitate. Cu ea te legitimezi în faţa celorlalte naţii ale planetei şi tot cu ea cobori, la soroc, în pământul din care teai înălţat odinioară.
    Apartenenţa la un anumit neam nu este opţională, ci un dat. Poţi trăi în mijlocul altor popoare, însă vei rămâne întotdeauna ceea ce eşti prin naştere. Naţionalitatea e una singură, iar tu, embrion abia expulzat din scutul placentar, n-ai niciun cuvânt de spus în dobândirea ei.
    Te trezeşti cu ea - şi gata!
    Aşa cum un stat se menţine prin aportul locuitorilor săi, tot astfel şi locuitorii dăinuiesc prin existenţa statului. Complexă, ancestrală şi mereu consolidată în timp, această legătură funcţionează ca un gest reflex de mare profunzime şi intensitate, constituind de altfel temelia edificiului statal.
    Ca să ajungă la condiţia de astăzi, de Stat Naţional Unitar Suveran şi Indivizibil, România a făcut, de-a lungul veacurilor, nenumărate jertfe.
    Înaintaşii au găsit în ideea unităţii acel vector sublim ce le-a ghidat şi motivat acţiunile, consacrate idealului suprem al românilor - reîntregirea - faptele precursorilor au culminat cu două izbânzi cruciale ale istoriei noastre: Unirea Principatelor (1859) şi mai apoi, în 1918, Unirea Transilvaniei cu patria-mamă.
Pentru noi, importanţa celor două evenimente este covârşitoare. Fiecare din ele a marcat un salt uriaş în afirmarea şi fortificarea specificului autohton, a prezenţei neîntrerupte în spaţiul strămoşilor geto-daci. Popor defensiv prin vocaţie, românii s-au păstrat în matca paşnică a contactelor cu alte etnii, care au aflat aici împrejurări prielnice de viaţă şi de exprimare a propriei identităţi.
    La 24 ianuarie 2020 aniversăm 161 de ani de la Unirea Principatelor. Din acel moment fast, ritmul organic al României s-a accelerat, graţie impresionantelor reforme iniţiate de providenţiala personalitate care a fost Alexandru Ioan Cuza. Cu spiritul său sistematic, dublat de o energie proverbială, el a urnit ţara din încremenire, deschizându-i larg porţile spre evoluţie şi modernizare.
    Ca anvergură şi consecinţe, transformările structurale operate de Alexandru Ioan Cuza nu suportă comparaţii. Marele domnitor a simţit din plin pulsul vremii sale şi a activat cu o voinţă şi cu o rapiditate devenite legendare.
    Deşi domnia i-a fost curmată brusc, Alexandru Ioan Cuza rămâne în cronica neamului ca un reper fundamental, din care îşi trage seva România de azi – Stat Naţional Suveran Unitar şi Indivizibil - patrie comună a tuturor cetăţenilor ei.
                                                      Ştefan DUMITRESCU

ANPR


Ziua Mihai Eminescu Ziua Culturii Nationale 2020
     In fiecare an la 15 ianuarie, in plin anotimp de iarna, poetul Mihai Eminescu renaste in sufletul romanilor de pretutindeni.
     Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania (ANPR), organizatie filantropica, cultural si de atitudine civica care lupta pentru drepturile fundamentale ale pensionarilor, varstnicilor si ale tuturor categoriilor defavorizate, important segment al societatii civile romanesti, sarbatoreste azi, 15 ianuarie 2020, 170 de ani de la nasterea poetului national Mihai Eminescu (1850-2020). Cu acest prilej am adunat in inimi si in minti 170 de garoafe impreuna cu sufletele noastre si cu focul solar ce salasluieste in noi sa i le inchinam lui care lumineaza in pulbere de stele inaltarea poporului romanMihai Eminescu 15 ianuarie 2017.
Sub semnul Luceafarului, in lumina razelor sale nepieritoare, Romania si poporul roman, traitor pe aceste meleaguri, intampina anul 2020 cu noi sperante de mai bine.
     Eminescu – acest ganditor genial – acest domnitor al limbii romane, care si-a facut din cuvant locul existentei sale si s-a preschimbat in cuvant ca sa poata supravietui si dainui in fiecare dintre noi si din generatiile viitoare, cat va exista Romania, va lasa o dara sonora de foc pe traictoria cosmica, dand o lectie de constructie umanitatii.
     Sarbatorim azi 170 de ani de la nasterea poetului iar poporul roman peste doua milenii de la crestinare si de la intrarea sa in randul popoarelor civilizate din Europa.
     Limba romana este semnul sfant al botezului nostrum ca neam crestin orthodox, iar acest semn, graiul neamului nu piere, el va exista cat si neamul romanesc.
     Mihai Eminescu a marcat destinul limbii romane prin toata activitate sa de poet si prozator romantic de talie europeana si universal, dar si prin activitatea de om politic si publicist. El a facut o sinteza a eforturilor inaintasilor in domeniul limbii si literaturii artistice romanesti, opera pe care ancorand-o in prezentul sau, a proiectat-o peste generatii.
     In domeniul cultural Eminescu se inscrie intr-o bogata traditie incepand cu folclorul romanesc pe care il considera „un izvor pururi reintineritor” pentru literatura culta.
     Miracolul eminescian in dobandirea unei limbi literare proaspete si noi in acelasi timp, consta in faptul ca: „I-a fost de ajuns sa se aseze in curentul limbii si sa-si inalte panzele in directia in care sulfa duhul ei” afirma Tudor Vianu.
     Opera eminesciana este strabatuta de o stare de spirit specific romaneasca, exprimata prin acel inefabil „dor nemarginit” existent si in folclorul nostrum si care intruneste atat bucurie, tristete si durere, placer cat si speranta. Aceste calitati sufletesti sunt menite sa sustina si sa stimuleze capacitatea uimitoare de intelepciune si rabdare cu ajutorul carora romanul a supravietuit de-a lungul istoriei sale involburate.Eminescu 15 ianuarie 2016
     Dorul ce strabate opera eminesciana unificand-o pe dinauntru, atinge apogeul in poezia „Doina” scrisa in 1883 ultimul sau mesaj literar si politic. Poezia a fost citita de Eminescu la Junimea din Iasi cu doar doua saptamani inainte de imbolnavirea grava ce i-a cauzat, dupa cinci ani de suferinta, moartea, nu insa si pierirea.
     Deviza lui Eminescu devenita memorabila in toata activitatea sa, asa cum marturisea Ioan Slavici, era „Cultura este puterea popoarelor” iar articolul scris impreuna cu alti colegi de redactie intitulat „Misiunea noastra ca stat” dovedeste dragostea de tara si incredera in viitorul ei.
     Sa facem si noi un legamant azi cand 170 de ani de la nasterea poetului national ca vom urma neabatut programul publicat de Eminescu in ziarul Timpul din 17 decembrie 1881.
     Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca „elemental romanesc sa ramana cel dominant”, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat – republica – si limba lui, inclinarile lui oneste si generoase, bunul simt cu un cuvant, geniul lui sa ramana si pe viitor norma de dezvoltare a tarii.

                                                                   Stefan Dumitrescu - Presedinte ANPR

Filiale ANPR
Filiala ANPR Campia Turzii
Filiala ANPR Brasov
Parteneri ANPR
Asociatia Reintregirea Patriei
Federatia forumul Democrat Solidaritatea Romaneasca
ANCERM
ANPR Condor
ARPIA
ROMEXPO partener ANPR la Senior Expo 2017
Linkuri utile

CNPAS
Casa Nationala de Pensii
si Alte Drepturi de
Asigurari Sociale

CNAS
Casa Nationala de
Asigurari de Sanatate

ANAF
Agentia Nationala de Administratie Fiscala

Presedintia Romaniei
Presedintia Romaniei

Guvernul Romaniei
Guvernul Romaniei

 

Copyright@2012 - Pensionari Pensie Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania - ANPR